Cuvantul "salut" e latin, ce-i drept imprumutat in limba romana din italiana abia in sec. XIX. Provine din latinescul "salutare", ce insemna in Imperiul Roman acelasi lucru ca in ziua de azi. In plus "salutare" avea si sensul de "sanatate", "salvare", iar romanii, cand "salutau", faceau de-a dreptul o urare: "Bine te-am gasit sanatos" sau "Sa te gasesc cu bine". Spuneam ca "salut" a reaparut tarziu in limba, in semnificatia lui actuala, si totusi exista inca din vremurile in care soldatii romani se insurau cu femeile dace. Cuvantul "sarut" e de fapt vechiul "salut", cu forma usor schimbata datorita unui fenomen lingvistic tipic perioadei respective (rotacizare). Se intalneau, se salutau, se sarutau.
"Servus" e inrudit cu "ceau" desi n-ai spune la prima vedere, ambele fiind varianta prescurtata a formei latinesti de adresare "servus humillimus", adica "sunt sluga dumneavoastra umila", "sunt in serviciul dumneavoastra". Banuiesc ca in trecut se folosea mai ales in cadrul armatei, pentru saluturile ostasesti, iar intre timp sensul s-a generalizat. "Ceau", precum e usor de banuit, provine din italianul "ceao", care e la randul lui o prescurtare a expresiei venetiene "sciavo vostro", adlitteram "sunt sclavul vostru". Nu inseamna insa ca e o formula jignitoare, folosindu-se inclusiv in trecut mai ales cu sensul de "spune-mi daca te pot ajuta cu ceva". Din punctul acesta de vedere e mai cald si mai personal decat alte forme de adresare.
Chiar daca nu e neaparat o forma de adresare, voi spune cateva cuvinte si despre "multumesc". De fiecare data cand multumiti, faceti o urare: "multumesc", "adica multi ani iti daruiesc". Nu-i asa ca de acum inainte veti saluta mai cu inima?
