Etimologia sarutului

Formele de salut au devenit in ultimul timp destul de formale, parca prea formale dupa gustul meu. Spun "salut", spun "ceau", spun "servus", dar care e diferenta? In ziua de azi nu mai e, dar fiecare are semnificatia si istoria lui, iar daca inveti ce inseamna fiecare ajungi sa saluti altfel, mai cu inima.

Cuvantul "salut" e latin, ce-i drept imprumutat in limba romana din italiana abia in sec. XIX. Provine din latinescul "salutare", ce insemna in Imperiul Roman acelasi lucru ca in ziua de azi. In plus "salutare" avea si sensul de "sanatate", "salvare", iar romanii, cand "salutau", faceau de-a dreptul o urare: "Bine te-am gasit sanatos" sau "Sa te gasesc cu bine". Spuneam ca "salut" a reaparut tarziu in limba, in semnificatia lui actuala, si totusi exista inca din vremurile in care soldatii romani se insurau cu femeile dace. Cuvantul "sarut"  e de fapt vechiul "salut", cu forma usor schimbata datorita unui fenomen lingvistic tipic perioadei respective (rotacizare). Se intalneau, se salutau, se sarutau.

"Servus" e inrudit cu "ceau" desi n-ai spune la prima vedere, ambele fiind varianta prescurtata a formei latinesti de adresare "servus humillimus", adica "sunt sluga dumneavoastra umila", "sunt in serviciul dumneavoastra". Banuiesc ca in trecut se folosea mai ales in cadrul armatei, pentru saluturile ostasesti, iar intre timp sensul s-a generalizat. "Ceau", precum e usor de banuit, provine din italianul "ceao", care e la randul lui o prescurtare a expresiei venetiene "sciavo vostro", adlitteram "sunt sclavul vostru". Nu inseamna insa ca e o formula jignitoare, folosindu-se inclusiv in trecut mai ales cu sensul de "spune-mi daca te pot ajuta cu ceva". Din punctul acesta de vedere e mai cald si mai personal decat alte forme de adresare.

Chiar daca nu e neaparat o forma de adresare, voi spune cateva cuvinte si despre "multumesc". De fiecare data cand multumiti, faceti o urare: "multumesc", "adica multi ani iti daruiesc". Nu-i asa ca de acum inainte veti saluta mai cu inima?

Lumea Sofiei

Nu poţi să trăieşti experienţa faptului că exişti, fără să trăieşti în acelaşi timp şi conştiinţa

faptului că trebuie să mori, se gândea ea. Şi e la fel de imposibil să te gândeşti la faptul că va trebui

să mori fără să te gândeşti în acelaşi timp cât de fantastică e viaţa.

Sofie ameţise deodată atât de tare de pe urma scrisorilor acestora atât de tainice, încât se

hotărî să se ducă să se aşeze în peşteră. Peştera era ascunzătoarea de taină a Sofiei. Venea aici

numai când era foarte furioasă, foarte tristă sau foarte veselă. Astăzi era nici ea nu ştia cum.

 Sărmana fetiţă se numise Marie. Pe lespedea tumulară scria: „Micuţa Măriuca a venit la noi, ne-a sărutat doar şi s-a dus înapoi"

Dacă pe mine mă interesează caii sau pietrele preţioase, nu pot pretinde ca toţi ceilalţi

oameni să-mi împărtăşească aceste interese. Dacă stau fascinat în faţa televizorului la toate

transmisiile sportive, trebuie să accept totuşi că alţii găsesc sportul plictisitor.

Există totuşi ceva care ar trebui să intereseze pe toată lumea? Există ceva care să-i

privească pe toţi oamenii - indiferent cine ar fi ei sau unde ar locui ei pe lumea asta mare? Da,

dragă Sofie, există întrebări care ar trebui să-i preocupe pe toţi oamenii. Şi despre asemenea

întrebări este vorba în cursul acesta.

Care este lucrul cel mai important în viaţă? Când punem această întrebare cuiva dintr-o ţară

unde bântuie foamea, răspunsul sună: mâncarea. Dacă punem aceeaşi întrebare unuia care suferă de

frig, atunci răspunsul este: căldura. Şi dacă-l întrebăm pe un om care se simte însingurat şi părăsit,

atunci e sigur că răspunsul sună: comuniunea cu ceilalţi oameni.

Dar dacă toate aceste necesităţi sunt satisfăcute - mai există atunci ceva de care să aibă

nevoie toţi oamenii? Filosofii spun că da. Ei spun că omul nu trăieşte numai cu pâine. Fireşte că

toţi oamenii trebuie să mănânce. Şi toţi au nevoie şi de dragoste, şi de îngrijiri. Dar mai există ceva

de care au nevoie toţi oamenii. Simţim nevoia de a descoperi cine suntem noi şi de ce trăim.

Ţi-am spus adineaori că această capacitate de a ne mira este singurul lucru de care avem

nevoie pentru a deveni nişte buni filosofi? Dacă nu, atunci îţi spun acum: CAPACITATEA DE A NE MIRA ESTE SINGURUL LUCRU DE CARE AM AVEA NEVOIE PENTRU A DEVENI

BUNI FILOSOFI.

Şi exact aici filosofii constituie o excepţie onorabilă. Un filosof este cel care nu s-a putut

obişnui niciodată cu adevărat cu lumea aceasta. Pentru un filosof sau o filosoafă lumea mai este şi

acum, mereu, de neînţeles, da, chiar enigmatică şi misterioasă. Filosofii şi copiii mici au deci o

însuşire comună importantă. Poţi spune că un filosof rămâne toată viaţa lui la fel de în stare să

primească şi să asimileze percepţii ca şi un copil mic

Ballad of Reading Jail

Ballad of Reading Jail

Yet each man kills the thing he loves

By each let this be heard,

Some do it with a bitter look,

Some with a flattering word,

The coward does it with a kiss,

The brave man with a sword!

(Oscar Wilde, Ballad of Reading Jail, 1898)

Unfry the world

Of course, you can’t unfry an egg, but there is no law against thinking about it. (Don Harold)

Unfry the world through words and imagination.